11.4.13

Ivan

  Era una din acele zilele de plumb, pe la inceputul toamnei. Cerul era presarat cu un strat gros de cenusa, prin care  razele ascutite ale soarelui patrundeau greu spre pamantul impaienjenit de lumina difuza.
  Ivan, mergea incet pe trotuarul ingust si aproape pustiu.Cu mainile atarnandu-i pana in buzunarele largi ale pantalonilor, cu capul plecat, privindu-si picioarele incaltate cu papucii lui vesnic prafuiti. Isi aminti ceva si un zambet, cu greu stors din maruntaele sufletului, i se zugravi pe fata-i lunguiata,cu obraji palizi si ochii tainici ingraditi de sprancene groase. Isi aminti ca uneori, copil fiind inca, primea mustrari da la mama sa pentru neglijenta igienai incaltamintei lui. Dar nici pana acum, aflandu-se in ultimul an de liceu, nu invatase sa ii pese de asta. Ba dinpotriva toate hainele lui aveau un aspect sters. Adevarul era ca tinuta lui nu il interesa niciodata. Se imbraca pentru ca era frig sau pur si simplu pentru ca trebuia sa puna ceva pe el. Pleca din casa punandu-si o haina la nimeriala, care ii era cel mai aproape fara a se uita in oglinda sau a o cerceta daca e murdara sau rupta.
   Trotuarul era prafuit si plin de un labirinturi de crapaturi; cladiriile pe langa care trecea, cenusii, cu tencuiala crapata in multe locuri, cu balcoane urate si acoperisuri care din care mai ciudat construite. Toate parca aveau un aspect reciproc cu el. Era integrat in decorul acela mohorat, dar nu sesiza asta, de parca el nu traia in exteriorul desfasurat dinaintea ochilor. Nu ii placeau plimbarile sau iesirile din casa fara un motiv intemeat. Si totusi acum daca l-ar fi intrebat cineva unde se duce, nu ar fi gasit in minte un raspuns verosimil. Iesise cu gandul ca trebuie sa faca ceva, gandul acest il mana inaintand pe trotuar. Spera ca intr-un moment de limpezire a freamatului din minte va descopere acel motiv. Nu-i placeau oamenii care-i vedea in fiecare zi pe strada, i se parea ca toti il privesc cu o cureozitare superioara, ca toti se privesc asa intre ei, ca toti se mint in ochii lor privindui pe ceilalti in felul asta.
  Trotuarul se lati si incepu sa se aglomereze, majoritatea oamenilor se indreptau sprea acelasi loc. Era o intrare larga catre o piata. La ora ce-a mai de varf a zilei pentru cumparaturi. Galagia forma un zumzet ca in preajma unui stup de albine salbatice. Lui Ivan nu ii placea atmosfera aceea si hotara sa transverseze strada spre celalalt trotuar. Dar ceva il facu sa priveasca intracolo... Vazu, dar parca nu ii venea sa creada. In el se starni un amestec de stari. Ii placea sa le vada, pentru ca le iubea, prin  ele putea evada din realitate, ele il ascultau si ii patrundeau in interior, si mai ales el asculta ce ii ziceau ele. In ele gasae liniste. Dar nu ii placea cum erau tratate, cum erau expuse si cat de nepasatori treceau oamenii pe langa ele.
   Erau carti. Ivan le zari si se indrepta spre ele ca vrajit. Erau asezate chiar la intrarea in piata, puse doar pe un ciolofan, la cativa centimetri de picioarele trecatorilor grabiti si cu fruntile incretite. Ivan se apropie timid si isi arunca ochii peste copertile vechi ale cartilor asezate intr-o ordine nelamurita pentru el. A inceput sfios sa citeasca titlurile, apoi sa rasfoiasca cateva volume. In acel moment in sufletul lui  se facu liniste, freamtul ii disparuse, privirile curioase ale oamenilor nu-l mai deranjau, parca peste tot imprejurul lui a fost asternuta o panza mare in mijlocul careai se afla doar el si cartile.
  - Sunt carti foarte bune, eu le-am citit pe toate, dar acuma...Il auzi cu greu din stare ce-l cuprinse, pe vanzatorul de carti. Era un om cu o sprinteneala falsa, avea fata ingrijita dar i se vedea in privire o umbra bolnaviciasa. El sari peste randurile de carti expuse si se apropie de Ivan.
 - Tu esti destept, cauti ceava anume? Il intreba vanzatorul pe Ivan si incerca sa il tina devorva temandu-se sa nu plece fara a cumpara ceva, asa cum i se intampla foarte des.
  Ivan avea in mana deja doua volume care ii starnira interesul si cauta in continuare cu o placere vadita. Nu ii raspunse vanzatorului pentru ca nu vroia sa rupa acea atmosfera care se legase intre el si carti. Il auzi si dupa un moment ii trecu prin cap sa il intrebe:
  - Autori rusi aveti?
  - Sa caut, sa vad ce am, si se apuca sa rascolesaca volumele imprastiate.
Ivan astepta emotionat, privindu-i mainile vanzatorului care intorce cartile si le amesteca. Un sentiment de tristete il atinse din nou privind la cartile asezate pe marginea acelui trotuar de la intredea in piata. Privea cu mila cum vantul deschidea paginile cartilor, cum oamenii trec nepasatori pe langa acea lume care se afla inchisa in paginile acelea ,considera ca ei savarsesc un sacrilegiu fata de lumea cartilor, dar alearga cu toate puterile intr-o lume materiala lipsita de liniste si fericire.
   - Dostoievski, Tolstoi, Puskin? Reusi sa il intrebe Ivan cu o voce sugrumata
   - Nu, imi pare rau. Am avut ceva de Dostoievski dar am dat-o. Dar am astea, sunt rusesti, si ii intinse doua volume groase cu o mare bucurie ca le gasise. Primul era istoria literaturii ruse, un volum foarte mare si bine legat, iar a doua, un roman de A. Stepanov, Familia Zvonariov.
   - Imi place foarte mult literatura rusa! Spuse Ivan, cuprins de emotie.
Vanzatorul incuviinta ceva dar Ivan nu il mai auzi, era fermecat, cerceta cu repeziciune cartile.
   - Cat costa?Il intreaba Ivan.
   - Le vand ieftin, 5 lei bucata.Daca iei mai multe le las mai ieftin...
Ivan, isi mai alesese inca o carte, le stranse la piept, scoase portofelul jerpelit plati vanzatorului si pleca...

A venit vremea sa fiu puternic, sa lupt, sa indur razboiul, sa nu exteriorizez nimic din ce se petrece in interiorul meu, totul intra pe campul de lupta si moare acolo. Sunt stapanul mastii, nimeni nu priveste dincolo de ea!







  



2 comentarii:

Spune-ti parerea mai jos!