9.1.11

Monologul lui Dumnezeu

   M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam sa-Mi spui doua, trei cuvinte, multumindu-Mi pentru cele ce ti s-au intamplat, cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi. Am obaservat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a merge la serviciu. Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui : Buna Dimineata! Dar erai mult prea preocupat. Pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, am surprins pentru tine cerul cu culori si cant pe pasarele, pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta Mea. Te-am privit plecand grabit spre servici si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de ocupat, nu ai avut timp nici atunci sa-Mi spui doua vorbe. Cand te intorceai de la munca, ti-am vazut oboseala si stresul si ti-am trimis o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat. Am crezut ca facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de Mine. In schimb, suparat, m-ai injurat. Doream atat de mult sa-Mi vorbesti. Oricum ziua era inca lunga. Ai privit televizorul si in timp ce urmareai programul preferat, Eu am asteptat. Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de Mine. Vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna. Am lasat veghetori pentru tine o multime de stele. Era atat de frumos, pacat ca nu ai observat... Dar nu conteaza! Pate chiar nu ti-ai dat seamaca Eu sunt aici pentru  tine, am mai multa rabdare de cat poti sa-ti imaginezi tu vreodata. Vreau sa ti-o arat, pentru ca si tu la randul tau sa o arati celor din jurul tau. Te iubesc atat de mult incat te voi rabda. Acum esti pe punctul de a trezi din nou.
   Nu-Mi ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi Imi vei acorda putin din timpul tau.
   Iti urez o zi buna! 

                                                                                                         
                                                                                          Al tau Tata, Dumnezeu