11.4.13

Ivan

  Era una din acele zilele de plumb, pe la inceputul toamnei. Cerul era presarat cu un strat gros de cenusa, prin care  razele ascutite ale soarelui patrundeau greu spre pamantul impaienjenit de lumina difuza.
  Ivan, mergea incet pe trotuarul ingust si aproape pustiu.Cu mainile atarnandu-i pana in buzunarele largi ale pantalonilor, cu capul plecat, privindu-si picioarele incaltate cu papucii lui vesnic prafuiti. Isi aminti ceva si un zambet, cu greu stors din maruntaele sufletului, i se zugravi pe fata-i lunguiata,cu obraji palizi si ochii tainici ingraditi de sprancene groase. Isi aminti ca uneori, copil fiind inca, primea mustrari da la mama sa pentru neglijenta igienai incaltamintei lui. Dar nici pana acum, aflandu-se in ultimul an de liceu, nu invatase sa ii pese de asta. Ba dinpotriva toate hainele lui aveau un aspect sters. Adevarul era ca tinuta lui nu il interesa niciodata. Se imbraca pentru ca era frig sau pur si simplu pentru ca trebuia sa puna ceva pe el. Pleca din casa punandu-si o haina la nimeriala, care ii era cel mai aproape fara a se uita in oglinda sau a o cerceta daca e murdara sau rupta.
   Trotuarul era prafuit si plin de un labirinturi de crapaturi; cladiriile pe langa care trecea, cenusii, cu tencuiala crapata in multe locuri, cu balcoane urate si acoperisuri care din care mai ciudat construite. Toate parca aveau un aspect reciproc cu el. Era integrat in decorul acela mohorat, dar nu sesiza asta, de parca el nu traia in exteriorul desfasurat dinaintea ochilor. Nu ii placeau plimbarile sau iesirile din casa fara un motiv intemeat. Si totusi acum daca l-ar fi intrebat cineva unde se duce, nu ar fi gasit in minte un raspuns verosimil. Iesise cu gandul ca trebuie sa faca ceva, gandul acest il mana inaintand pe trotuar. Spera ca intr-un moment de limpezire a freamatului din minte va descopere acel motiv. Nu-i placeau oamenii care-i vedea in fiecare zi pe strada, i se parea ca toti il privesc cu o cureozitare superioara, ca toti se privesc asa intre ei, ca toti se mint in ochii lor privindui pe ceilalti in felul asta.
  Trotuarul se lati si incepu sa se aglomereze, majoritatea oamenilor se indreptau sprea acelasi loc. Era o intrare larga catre o piata. La ora ce-a mai de varf a zilei pentru cumparaturi. Galagia forma un zumzet ca in preajma unui stup de albine salbatice. Lui Ivan nu ii placea atmosfera aceea si hotara sa transverseze strada spre celalalt trotuar. Dar ceva il facu sa priveasca intracolo... Vazu, dar parca nu ii venea sa creada. In el se starni un amestec de stari. Ii placea sa le vada, pentru ca le iubea, prin  ele putea evada din realitate, ele il ascultau si ii patrundeau in interior, si mai ales el asculta ce ii ziceau ele. In ele gasae liniste. Dar nu ii placea cum erau tratate, cum erau expuse si cat de nepasatori treceau oamenii pe langa ele.
   Erau carti. Ivan le zari si se indrepta spre ele ca vrajit. Erau asezate chiar la intrarea in piata, puse doar pe un ciolofan, la cativa centimetri de picioarele trecatorilor grabiti si cu fruntile incretite. Ivan se apropie timid si isi arunca ochii peste copertile vechi ale cartilor asezate intr-o ordine nelamurita pentru el. A inceput sfios sa citeasca titlurile, apoi sa rasfoiasca cateva volume. In acel moment in sufletul lui  se facu liniste, freamtul ii disparuse, privirile curioase ale oamenilor nu-l mai deranjau, parca peste tot imprejurul lui a fost asternuta o panza mare in mijlocul careai se afla doar el si cartile.
  - Sunt carti foarte bune, eu le-am citit pe toate, dar acuma...Il auzi cu greu din stare ce-l cuprinse, pe vanzatorul de carti. Era un om cu o sprinteneala falsa, avea fata ingrijita dar i se vedea in privire o umbra bolnaviciasa. El sari peste randurile de carti expuse si se apropie de Ivan.
 - Tu esti destept, cauti ceava anume? Il intreba vanzatorul pe Ivan si incerca sa il tina devorva temandu-se sa nu plece fara a cumpara ceva, asa cum i se intampla foarte des.
  Ivan avea in mana deja doua volume care ii starnira interesul si cauta in continuare cu o placere vadita. Nu ii raspunse vanzatorului pentru ca nu vroia sa rupa acea atmosfera care se legase intre el si carti. Il auzi si dupa un moment ii trecu prin cap sa il intrebe:
  - Autori rusi aveti?
  - Sa caut, sa vad ce am, si se apuca sa rascolesaca volumele imprastiate.
Ivan astepta emotionat, privindu-i mainile vanzatorului care intorce cartile si le amesteca. Un sentiment de tristete il atinse din nou privind la cartile asezate pe marginea acelui trotuar de la intredea in piata. Privea cu mila cum vantul deschidea paginile cartilor, cum oamenii trec nepasatori pe langa acea lume care se afla inchisa in paginile acelea ,considera ca ei savarsesc un sacrilegiu fata de lumea cartilor, dar alearga cu toate puterile intr-o lume materiala lipsita de liniste si fericire.
   - Dostoievski, Tolstoi, Puskin? Reusi sa il intrebe Ivan cu o voce sugrumata
   - Nu, imi pare rau. Am avut ceva de Dostoievski dar am dat-o. Dar am astea, sunt rusesti, si ii intinse doua volume groase cu o mare bucurie ca le gasise. Primul era istoria literaturii ruse, un volum foarte mare si bine legat, iar a doua, un roman de A. Stepanov, Familia Zvonariov.
   - Imi place foarte mult literatura rusa! Spuse Ivan, cuprins de emotie.
Vanzatorul incuviinta ceva dar Ivan nu il mai auzi, era fermecat, cerceta cu repeziciune cartile.
   - Cat costa?Il intreaba Ivan.
   - Le vand ieftin, 5 lei bucata.Daca iei mai multe le las mai ieftin...
Ivan, isi mai alesese inca o carte, le stranse la piept, scoase portofelul jerpelit plati vanzatorului si pleca...

A venit vremea sa fiu puternic, sa lupt, sa indur razboiul, sa nu exteriorizez nimic din ce se petrece in interiorul meu, totul intra pe campul de lupta si moare acolo. Sunt stapanul mastii, nimeni nu priveste dincolo de ea!







  



1.4.13

Cimitirul din Praga

Prostii au nevoie sa-si tina sub cuverturi o femeie sau un baietan, ca sa nu se simta singuri. Nu stiu ca sa-ti vina apa-n gura e mai ceva decat o erectie.
                                                                                                                                               Umberto Eco



26.3.13

Starea de visare

Antonimul satarii de visare este starea de constienta...

 "Cand viseaza omul e un zeu, cand gandeste, un cersetor."  a spus Friedrich Holderlin. Dar ma intreb, de ce? Si imi raspunde Emil Cioran: "Când visează, omul nu se îndoieşte niciodată". Insa eu cred ca mai trebuie adaugat inca un mic amanunt (la fel de important), care de multe ori ne scapa sau ne este impiedicat de starea de constienta relativa. Acest amanunt este profunzimea fara margini, limite, bareme, cu care trebuie sa patrundem starea de visare. Taramul visului nu importa legile constientei limitate.
   Acum e acum. O sa ziceti: "pai si cum ramane cu implinirea visurilor?" 
O sa ma folosesc de mintile luminate si o sa va dau cele doua variante. Prima este asta: "A visa nu inseamna a astepta si implinirea visului." Miguel de Unamuno Poate ti se pare un pic dur, dar gandeste-te, a astepta e specific vieti. Iar Urszula Zybura spune: "Uneori, pentru ca un vis sa se implineasca, e suficient sa il ai." Si daca esti sincer cu tine o sa spui asa : "Tot ceea ce realizezi este mai întâi un vis." Carl Sandburg. Putem ramane si la sublinierea lui Marx si anume: " visele nu devin niciodata realitate."Consider a nu fi pacat daca visele nu se implinesc, dar e pacat daca nu se nasc.
   A doua varianta este asta: "Pastreaza-ti visele vii. Intelege ca pentru a realiza ceva trebuie sa ai credinta si incredere in tine, viziune, munca, determinare si daruire. Aminteste-ti ca toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred."Gail Devers. Si o completare minunata a lui Victor Hugo :"A visa inseamna a crea. O dorinta este o chemare. Sa construiesti o himera inseamna sa provoci realitatea."
   Incercare de stavilire sau de impunera a granitelor asupra visurilor poate duce la:"Visele pentru care renunti sa lupti pot deveni, murind, coşmarurile care te vor bântui toată viaţa." Radu Herjeu  
  Inchei cu un indemn: Lasati visurile sa se nasca din suflet si veti deveni nemuritori.




Maestrul si Margareta

" - Asculta tacerea, spuse Margareta catre Maestru, si nisipul fosnea sub picioarele ei desculte. Asculta si delecteaza-te cu ceea ce nu ti-a fost dat in viata, cu linistea. Priveste, uite, in fata e casa ta vesnica pe care ai primit-o ca recompensa."

15.3.13

Mister

Fata asta e un inger!
Cu ochi tristi cu parul lung
Nu pot chipul sa-l aseaman
Cu fapturile acestei lumi.

Nu e inger, ci arhanghel!
Intrupat din sfanta ruga
Si durerea de pe urm-a
Miilor de muribunzi.

E zeita! Nu-i arhanghel.
Are trup atat de gingas
Impletit cu doua fire:
Din mister si din caldura.













8.3.13

La multi ani!


Nu exista dragoste, nu exista frumusete, nu exista fluturi...

 Gandeste-te un minunt, cum ti s-ar parea viata? E absurda intrebarea, pentru ca viata nu ar mai exista.
  Si totusi, gandind prin absurd, cum ar fi?
  Ai vazut...ar fi gol, ar lipsi esenta, ce ar mai lipsi? Ar lipsi FEMEIA. 
  Prima data cand simti caldura dragostei,o femeie te incalzeste.E acea dragoste care iti ofera siguranta si te impresoara precum caldura dintr-un cuptor de lut.E o dragoste vesnica.
  Nu exista femeie urata, frumusetea toata e a femeilor.Cand te indragostesti de o femeie, indiferent cum arata, primul adjectiv care iti vine automat in minte, fara sa iti dai seama, e asta: "e frumoasa!" Frumusetea nu are bareame, limite sau legi.
  Daca nu ar exista fluturi, nu ar exista mantuire, poate nici divinitate.Nu stiu daca ar exista un model de schimbare si renastere mai bun decat acela oferit de omida ce se transforma in minunatul fluture.Ganditi-va si o sa realizati ca femeia este o casa a fluturilor.
  Exista dragoste, exista frumusete, exista fluturi, exista viata, exista Femeia...
         
                                                                                                   LA MULTI ANI TUTUROR FEMEILOR!

1.2.13

Pace!

23.1.13

Oameni suciti

" Te absorbe viata asta. In jur, doar oameni suciti, incotro te duci, oameni suciti; dar daca traiesti printre ei doi-trei ani, fara sa observi , putin cate putin, devii si tu sucit. Este inevitabil."  Unchiul Vania- Anton Pavlovici Cehov

17.1.13

Nu exista dragoste...

    Dumnezeule mare cate ganduri iti trec prin cap, nu reusesti sa te gandesti la nici unul.Ai un infinit de ganduri si peste ele doar doua intrebari care te macina, te bombardeaza si in cele din urma te rapun, alegand un raspuns.Intrebarile is da?sau nu?.Tremuri si nu e acel tremurat ca de frig, iti tremura ,practic, toate incheieturile corpului si e o senzatie groaznica.In cap nu mai gasesti un strop de liniste, aerul nu mai intra in tine, dimpotriva parca iese si iti inunda tot interiorul, il simti dureros de cald din stomas pana in gat, ramanand acolo sa te sufoce.Si alegi un raspuns, alegi ,da(majoritate datilor cand se da o lupta in interiorul nostru alegem raspunsul asta), asta te bucura intr-un fel, speranda ca poti si incepi sa fii lucid, dar nu e asa...
   O faci... Doamne si abia atunci realizesi ca nu era atat de greu, incepi sa te linistesti, incepi sa fii tu cel normal.Dar Doamne, iar... ce rau e...nu e asa cum te asteptai sa fie.Se termina si ramai extenuat, mintea e un desert, nu mai are nici macar un gand, ceva oricat de stupid care sa te distraga, nu te mai poate ajuta...Corpul te doare dar te doare prin interioor, absolut tot, dar nici macar nu te doare tare ca sa te faca sa te opui sa rezisti acelei dureri sa te faca sa strangi din dint, nu, te doare chinuitor de incet si nici nu il poti misca e paralizat dar simti durerea care de multe ori cred ca e pasul spre nebunie.Doar in inima gasesti un singur adevar: nu exista dragoste, e doar o inchipuire a mintii care ne impinge sa o credem.